Informare preventivă la școli din orașul Costești și din comunele Bogați și Beleți-Negrești

Astăzi, colegii noștri din cadrul Serviciului Inspecția de Prevenire au desfășurat activități de informare preventivă în unități de învățământ din orașul Costești și din comunele Bogați și Beleți-Negrești.

În cadrul acestor activități, au fost organizate și exerciții de evacuare, pentru a exersa modul corect de acțiune în situații de urgență. Elevii și cadrele didactice au avut ocazia să învețe măsurile esențiale de prevenire și comportamentul adecvat în cazul producerii unui cutremur sau al altor situații care pot pune viața în pericol.

 

Astfel de acțiuni au rolul de a crește gradul de conștientizare și pregătire al comunității școlare, contribuind la siguranța tuturor.