Buletin informativ: Pompierii argeșeni, 138 de situații de urgență pe teritoriul județului

În perioada 02.01.2026, ora 08:00 – 05.01.2026, ora 08:00, pompierii argeșeni au gestionat 138 de situații de urgență pe teritoriul județului, care au vizat acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și acțiuni pentru protejarea comunităților. Cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

INCENDII:

02.01.2026

             Pompierii de la Detașamentul Pitești au acționat în comuna Albota pentru localizarea și lichidarea unui incendiu. În urma evenimentului a ars vegetație uscată, fiind afectată o suprafață de aproximativ 2.000 mp. Incendiul a fost stins în limitele găsite, iar în urma incidentului nu au rezultat victime.

03.01.2025

            Colegii noștri de la Detașamentul de Pompieri Mioveni au intervenit în comuna Micești pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în dezvoltare la acoperișul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 60 mp și prezenta pericol de propagare la casele din apropiere, dar și la un autoturism care se afla staționat lângă clădirea unde se manifesta incendiul. În urma evenimentului, au fost deteriorate și aparatură electrocasnică, dar și obiecte de mobilier. Din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coș, canal, burlan de fum deteriorat.

            Pentru prevenirea unor situații nedorite, țineți cont de sfaturile noastre:

       verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;

       coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;s

       coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

          Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș a fost solicitat să intervină în comuna Valea Danului pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Valea Danului. La sosirea colegilor noștri, flăcările se manifestau la construcția respectivă pe o suprafață de aproximativ 30 mp, fiind afectate și bunurile din interior. Intervenția a fost îngreunată din cauza drumului impracticabil cu autospecialele de intervenție, pompierii fiind nevoiți să se deplaseze pedestru până la locul solicitării. Evenimentul nu s-a soldat cu victime.

04.01.2026

            Pompierii de la Detașamentul Câmpulung au acționat în comuna Dragoslavele, strada Patriarh Miron Cristea, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință. În urma evenimentului, au ars în jur de 50 mp dintr-un perete al clădirii, degradându-se și un termoșemineu, izolația termică a mansardei, acoperișul locuinței, dar și coșul de evacuare a fumului. Echipajul medical nu a identificat victime, iar, din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coș, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile.

            În scop preventiv, facem următoarele recomandări:

– coşurile pentru evacuarea fumului trebuie curăţate de către personal specializat în domeniu, cel puţin o dată pe an (în cazul utilizării de combustibil gazos) şi cel puţin de două ori pe an (în cazul sistemelor de încălzire alimentate cu combustibil lichid şi solid), dar obligatoriu înainte de începerea sezonului rece;
– nu este permis ca în coşuri sa fie încastrate elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului (de exemplu căpriori, grinzi, scânduri);
– la trecerea prin acoperiş se va lăsa o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară şi elementele combustibile ale acoperişului;
– coşurile din zidărie vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor astfel:
a) la trecerea prin planşeu, prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor la 25 cm. În spaţiul dintre coş şi planşeu se introduce un strat de izolator incombustibil (din zidărie, gips carton ignifug, clingherit ş.a.) sau două straturi de pâslă îmbibate cu argilă;
b) la trecerea prin acoperiş, prin lăsarea unei distanţe de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele acoperişului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă;
c) coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
d) coşurile din zidărie vor fi permanent întreţinute fără crăpături şi curăţate. Este interzis a se folosi coşurile din zidărie netencuite;
e) coşurile de fum din metal (burlane) nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură sau paiantă;
f) verificarea periodică a cazanelor şi a recipientelor sub presiune de către personal autorizat ISCIR, este obligatorie;
g) de asemenea, în volumul podurilor coşurile din zidărie trebuie să fie stropite cu var pentru depistarea la timp a eventualelor fisuri iar uşiţele de vizitare trebuie să fie menţinute în stare corespunzătoare.

 

            INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:

            În perioada supusă analizei, colegii noștri au fost solicitați să intervină în cazul a  șase evenimente rutiere produse în municipiul Pitești și comunele Dâmbovicioara, Cuca și Moșoaia, în care au fost implicate zece vehicule și un pieton. Echipajele SMURD au evaluat patru persoane, ulterior, două dintre acestea au fost transportate la spital.

            O situație particulară s-a produs în municipiul Pitești, bulevardul Nicolae Bălcescu, în care au fost implicate un autoturism și un autocamion cu semiremorcă. La sosirea echipajelor operative, în interiorul autoturismului, a fost identificată o victimă de sex masculin inconștientă și încarcerată. Persoana a fost extrasă de către pompieri cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor de intervenție și predată, de urgență, unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș.

                       

            De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 104 situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență. 

 

            În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

***

            În această perioadă a anului, când numărul incendiilor izbucnite la locuințe este în creștere, dorim să subliniem cât de importantă este folosirea corectă a echipamentelor electrice, evitarea suprasolicitării instalațiilor electrice, verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum și a sobelor, precum și instalarea detectoarelor de fum și gaz. Aceste măsuri simple pot face diferența în protejarea locuinței și a celor dragi.

 

            Nu uitați, prevenția este cheia siguranței!

            Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro.           

            Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.