Pirotehnicienii ISU Argeș au asanat 390 de bucăți de lovituri pentru aruncător exploziv

Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a fost solicitat să intervină în comuna Bascov, Prislopu Mic, într-o zonă împădurită, pentru ridicarea, transportul și depozitarea, în vederea distrugerii, a unor elemente de muniție.

În urma operațiunilor de cercetare, colegii noștri au constatat că sesizarea se confirmă, aceștia acționând pentru identificarea și asanarea elementelor. Astfel, pe parcursul a două zile (ieri și astăzi, 27 iulie) au extras nu mai puțin de 390 de bucăți de lovituri pentru aruncător exploziv, de calibrul 50 mm,  provenite din Primul Război Mondial, muniția fiind descoperită de către o persoană, cu ajutorul unui detector de metale.

 

Adresăm mulțumiri reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș pentru sprijinul adus în buna desfășurare a misiunii de asanare, dar și cetățenilor, care au dat dovadă de responsabilitate și au respectat recomandările colegilor noștri.

 

Pentru a evita producerea unor situații nedorite, care pot avea consecințe grave, reamintim cetățenilor faptul că muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce trebuie să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:

⛔ Nu atingeți aceste elemente;

⛔ Nu le loviți sau mişcați  din locul în care au fost găsite;

⛔ Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;

 

     Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervină în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.