Incendiu clădire de birouri din municipiul Pitești, strada Depozitelor
În seara zilei de luni, 18 august a.c., pompierii argeșeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire de birouri din municipiul Pitești, strada Depozitelor.
Evenimentul a fost sesizat prin Sistemul Unic de Urgență 112 în jurul orei 19.00, iar pentru gestionarea acestuia, la adresa indicată de apelant, s-au deplasat cu operativitate șapte echipaje de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
După executarea recunoașterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta deosebit de violent la acoperișul construcției, flăcările amenințând să se extindă la întreaga clădire, sens în care colegii noștri au acționat simultan pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru protecția încăperilor expuse riscului de incendiere.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ cinci ore, timp în care echipajele de pompieri au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, dar și pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Pompierii militari au reușit să salveze restul clădirii, dar și două autoturisme parcate în apropierea acesteia.
În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă este efectul termic (de la un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată), au ars acoperișul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 950 mp, dar și izolația construcției, pe o suprafață de circa 500 mp.
Echipajul medical SMURD a asistat o persoană de sex feminin, care prezenta atac de panică. În urma evaluării, nu s-a impus transportul acesteia la spital.
Pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale și uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieți omenești, vă recomandăm:
• nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
• nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a rizibilului calibrat;
• nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
• fiți responsabili și instalați un detector de incendiu în locuința dumneavoastră. Acesta va declanșa alarma încă din stadiu incipient al unui incendiu, ceea ce poate fi un factor important pentru salvarea locuinței și a vieții.