Exerciții de adăpostire în caz de atac aerian
În contextul Săptămânii Protecției Civile, astăzi au fost organizate și desfășurate trei exerciții de adăpostire în spații special amenajate pentru protecție civilă.
Activitățile au avut ca obiectiv verificarea modului de aplicare a procedurilor specifice, testarea capacității de reacție și consolidarea măsurilor de protecție în situații de urgență.
Prin astfel de demersuri se urmărește creșterea nivelului de pregătire și a gradului de siguranță la nivelul comunității
***
Știați că:
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
Echipamentele dedicate (sirene de avertizare și alarmare publică) asigură transmiterea semnalelor acustice în funcție de pericolul potențial a se produce, a căror semnificație este următoarea:
- alarmă la dezastre:
vizează iminența producerii unei situații de urgență generată de manifestarea unui tip de risc: inundații, alunecări de teren, accidente chimice, nucleare sau radiologice, căderi de obiecte din atmosferă sau din cosmos, etc;
se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
- prealarmă aeriană:
vizează probabilitatea producerii atacurilor aeriene;
se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
- alarmă aeriană:
vizează iminența producerii atacurilor aeriene;
se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
- încetarea alarmei:
vizează încetarea manifestării tipurilor de risc sau a atacurilor aeriene;
se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

